Ziua / data de 26 pentru mine va avea întotdeauna două semnificații.
Ziua în care tata a murit.
Ziua în care s-a născut băiatul meu.
Ce să las astăzi la suprafață? Ce parte din mine să o las sa se exteriorizeze?
Partea în care râd alături de fiul meu, în care zâmbesc, în care sunt fericită și împlinită ca am în viața mea așa binecuvantare ce azi împlinește 9 luni?
Sau partea care tot în aceasta zi plâng, mi-e dor și doare?
Stand în pat, cu Mathias dormind lângă mine, am început sa scriu în albumul bebelușului.
Și eram la pagina cu membrii familiei.
Atunci mi-am dat seama și am realizat mai bine faptul că Mathi nu o să-l cunoască niciodată pe tata. Dar cu siguranță o sa audă despre el.
Și nici tata nu-l va cunoaște niciodată pe fiul meu.
Nu-și va cunoaște primul nepot.
Și tocmai el, cel care aștepta apariția primului nepot mai mult ca oricine.
Când au trecut 5 ani? Cum?
Acum 5 ani, am cunoscut pentru prima dată ce înseamnă neliniștea profundă.
Am fost pierdută.
Nu-mi mai vedeam nimic strălucit în viitor.
Toate planurile ce le făcusem împreună au rămas doar scrise pe-o hârtie.
Uneori mi-e foarte greu sa accept asta.
Încă mai am sentimentul acela, că e plecat și aștept să se întoarcă.
Ultimele lui priviri mi-au transmis faptul ca nu vrea sa plece, ca nu vrea sa ne lase singure, ca vrea să ne fie alături în continuare, că vrea să-mi ghideze drumul în continuare.
Ne-a iubit enorm.
Ne-a arătat asta așa cum nu am văzut niciodată la un părinte ( privind în jur până atunci și ulterior).
Sper ca măcar un sfert din felul în care a reușit el sa ma iubească, să reușesc să îi transmit copilului meu.
Nu. Trecerea anilor nu mă poate face să accept faptul ca o legătură atât de strânsă s-a rupt atât de brusc și atât de rapid, eu având doar 17 ani atunci, el 47 de ani ...
Îl port in suflet si in gand mereu! Vorbesc cu mandrie despre el.
El traieste in amintirea mea.
Niciodata nu vei putea exprima ceea ce numai sufletul tau poate simti.
Mi-as fi dorit acum să se bucure alături de noi.
Mi-e dor să-l îmbrățișez, căci doar în bratele lui ma simțeam cu adevărat în siguranță.
Astăzi eu aduc siguranță pentru un alt pui de om.
Atunci când ne naștem, nu primim instrucțiuni.
Gangurim fericiți, ne bucuram zilnic de cei doi oameni care ne oferă iubire necondiționată și sincera , și pe care învățăm treptat sa ii numim mamă și tată.
Dar la sfârșitul vieții, tragem cu dinții de ultima speranță și încercăm să ne salvăm.
Acela este momentul cu adevărat groaznic din viață.
Acela este cel mai lung moment.
Ajungi într-un spital de stat, plin de oameni nepăsători, încercând sa te lupți pentru viața.
Deși nu accepți ce ți se spune, înțelegi ca orice s-ar mai întâmpla pe viitor, știi ca nu te mai poate doborî.
Și credeam ca nimeni, niciodată, nu o să mă mai facă sa zâmbesc, sa am zâmbetul ala specific al meu, pe care-l aveam doar datorita privirii lui calde.
Dar a apărut fiul meu.
Care ma face mereu sa zâmbesc, care ma face mereu sa ma emoționez.
Am cunoscut dragostea aia pentru propriul copil.
Dragostea aia ce nu poate fi niciodată descrisă în cuvinte.
Au trecut 5 ani, vor mai trece 20, dar n-o să treacă nici o clipă în care să nu-mi fie dor de el.
