Treceți la conținutul principal

Jurnal de naștere 🤱🏻 Partea II




Mulţi văd naşterea prin cezariană ca pe o procedură simplă şi lipsită de complicaţii , şi nu ca pe o „naştere adevărată”. 

Indiferent de modul în care bebeluşul vine pe lume, corpul mamei trece printr-o serie de schimbări dureroase. 

De cele mai multe ori, oamenii au tendinţa să nu vadă operaţia de cezariană ca ceea ce este, o naştere în adevăratul sens al cuvântului.😉


"Operaţie de cezariană? Deci tu de fapt nu ai născut. Cred că a fost plăcut să alegi calea cea mai uşoară” 

Ah, da! Operaţia mea de cezariană a fost pur şi simplu o chestiune de comoditate. 🤨
A fost frumos să mi se spună că din cauza scoliozei nu pot face copii? Dar sa mi se spună ca dacă as rămâne însărcinată nu as putea duce sarcina pana la capăt? 

Și ţi se spune că faci progrese mari dar va fi nevoie de o cezariană, însă apoi să ţi se spună că trebuie să te pregăteşti pentru operaţia la 39 de săptămâni de sarcina , și să știi că îți vei vedea copilul abia a doua zi, nu este deloc un şoc? 

Oh, şi după o astfel de operaţie este floare la ureche recuperarea.
Greşit! Acesta a fost cel mai dureros lucru pe care l-am experimentat în toată viaţa mea. 


Acum fac parte din grupul mămicilor dure, care au o cicatrice ce demonstrează că au avut un bebeluş în ele şi au trăit să spună povestea. 
(Ştii, poţi să mori în timpul unei astfel de proceduri).

Să ai un copil care este scos dintr-o incizie de doar 12 cm, care se lărgeşte, se întinde şi face ca toate straturile de grăsime, muşchi, organe să se rupă şi continuă pentru a ajunge mai bine la copil, este o experiență cu totul diferită.. 


Îţi foloseşti muşchii abdomenului pentru absolut orice, chiar şi atunci când eşti aşezat. 
Imaginează-ţi că nu îi poţi folosi pentru că au fost mutilaţi, rupţi. 
Refacerea este un proces natural pe care trebuie să îl facă propriul corp.

Atunci când o asistentă îţi spune să încerci să te întorci pe-o parte când stai în pat, la câteva ore de la operație , iar durerea unui corp tăiat şi cusut te împietreşte, începi să realizezi ironia atunci când cineva spune că este cea mai uşoară cale. 

Aş trece din nou prin asta, în fiecare zi, doar pentru a mă asigura că o să fiu capabilă să-i văd faţa zâmbitoare fiului meu. 

Dacă ai născut prin cezariană,ești o mamă grozavă.💪

Uneori se întâmplă să ai sentimente de vinovăție, pentru că simți nașterea ca pe un eșec. 
Pot apărea sentimente de frustrare, dezamăgire, vină și chiar furie. 

Ar trebui să știi că orice naștere (vaginală sau abdominală), care are ca rezultat o mamă sănătoasă și un bebeluș sănătos, este un succes. 
Asta e tot ce contează, de fapt. 👏🏼

📷 Michelle Glenn Photography 

Postări populare de pe acest blog

Vezi-ți de treaba ta!

  Când eram mică auzeam des printre bunici vorbele: " vezi-ți de treaba ta mă",  " dă-le pace", " tu să-ți vezi de treaba ta"...  Bineînțeles ca atunci nu înțelegeam la ce se referă, dar mă detensionau.  De curând am tot simțit valoarea acestor cuvinte.  Majoritatea vrem să avem control exact unde  nu e treaba noastră să ne băgăm. Poți controla ce și cât mănânci, dacă fumezi sau nu, dacă îți dai demisia sau nu, dacă rămâi într-o relație sau pleci etc.  Ce ține de tine, poți face. Însă nu poți să impui altora pretenții sau să ai așteptarea ca viața să te servească.  Dar poți oricând să iei decizii și să dai din tine tot ce ai mai bun.  discernământ, responsabilitate, decizie.  Asta ține de controlul tău real.  Dacă nu-ți vezi de treaba ta, pierzi atenție, timp și energie.  De ce sa nu-ți fie comod și confortabil? Iti vezi de pătrațica ta, nu te doare capul de nimeni și lași loc de "bună ziua".

Diversificarea lui Mathi | Partea 1

Diversificarea- momentul cand copiii nostri încep ușor ușor sa manance ca niste oameni mari.  E o etapă nouă , ceea ce ne poate face să ne punem o gramada de intrebari: La ce alimente o fi alergic?  Daca se îneacă?  Daca nu-i place ceva?  E oare varsta potrivita sa incep? Pentru inceput ne-am informat cand e mai bine sa incepem, cum se introduc alimentele, ce reactii poate avea copilul si ce faci daca se ineaca (pentru cei care nu au facut un curs de prim ajutor, foarte folositoare sunt si acele video, care pot fi urmarite pe YouTube). Este foarte important să știm diferența dintre înec și gag.  Diversificarea se face in multe feluri si nici macar specialistii in nutritie pediatrica nu au cazut de acord asupra metodei perfecte.  Ei spun într-un fel, OMS recomanda altfel, pediatrul îți sugerează diferit.  Situatia ne obliga asadar sa ne ascultam instinctul de mame. Uite cum am procedat eu : -Am început diversificarea...

Jurnal de mămică 8

11 luni  Bebe se afla la un pas de urmatoarea etapa de dezvoltare, in care trece de la stadiul de sugar la cel de copil mic. 😟 Continuă să mă surprinda in fiecare zi cu noile sale abilitati.  Vocalizeaza mai mult decat înainte ( țipă non-stop, din nimic 😅🙈) , se ridica in picioare , exploreaza intreaga casa agatandu-se de orice piesa de mobilier si isi ridica bratele sau picioarele pentru a mă ajuta sa-l imbrac. ( știu ca sunt bebeluși ce merg deja la vârsta aceasta, dar Mathi are un ritm mai lent,asa cum sunt bebeluși ce încep a merge abia la 1 an jumătate, fiecare se dezvolta diferit ☺️)  Mathi in mod deosebit este atras de cartile stralucitoare si foarte culorate, de jucării zornăitoare și cercuri de joc.  Deja întoarce paginile cartilor, fara a urma insa o secventa logica. Stapaneste foarte bine mersul de-a busilea.  Se ridica pentru a sta in picioare Exerseaza metoda de apucare delicata, folosind degetul mare si aratatorul Sezand, se intoarce intr-o part...