Treceți la conținutul principal

Jurnal de mămică 7

9 luni 

Încă are potential de somn bun, insa in mod clar acum il deranjeaza ceva, gingiile care mereu “lucreaza” cate ceva acolo sau toate achizitiile de peste zi. 
Peste zi are 2 somnuri, cam de 1 ora si jumatate - două ore fiecare. 

Nu prea ii plac supele, dar preferă orice sos, mancarica de legume sau cartofi,pilaf, muuulte legume și a început sa mănânce mai multa carnita de pui. 
Adoră branza cu mămăligă și smântână dar și pastele făcute cu unt nesărat, oregano, usturoi și sos de roșii.
La micul dejun mănâncă tot felul de fructe, cereale, biscuiți, griș cu lapte, iaurt etc
Ca și gustări ii dau pufuleti bio, orezul expandat de la Organix si biscuiti cu ghimbir si cocos, luati de la farmacie.
 E foarte greu sa mai mananci in fata lui insa, pentru ca vrea absolut tot ce vede ca duci la gura.

Devine in continuare din ce în ce mai activ. 
A inceput sa vorbească ceva pe limba lui si imediat te ghideaza unde vrea sa ajunga.
E de o curiozitate aparte si tot ce vede nou trebuie să manevreze și să exploreze.

Dacă se uita la tine și vede ca ii răspunzi la privire, vede ca are atenția ta, imediat zâmbește. 
Nu prea a fost obișnuit cu oameni, cu multe persoane în jurul lui sau cu agitație. 
Dar nici nu ii îndepărtează, nu plânge. 
Acceptă, zâmbește, trage sa fie alintat și luat în brațe.

Am redescoperit recent ca ii place sa adoarmă chiar și în gălăgie și doarme foarte mult chiar pe muzică "la maxim". 

A început sa fie tot mai "lipit" de noi. 
Nu mai plânge dacă ieșim din cameră, dar scoate sunete și așteaptă sa ii răspund, să-mi audă vocea. 
Acum se dezvolta frica de abandon, din ce am mai citit. 

E foarte grăbit, foarte rapid. 
I-am cumparat carti cu sunete de animale, care ii plac mult, dar nu sta sa ii arat și sa ii explic fiecare animal în parte. 
Am observat ca daca vorbesc in permanenta cu el si mai ales ii pun intrebari despre diverse, e mereu captat si sta linistit, si mai pot face cate un lucru prin casa. 
Dar majoritatea timpului, 90% trebuie sa fiu non stop cu el.

Se ridica pentru poziţia de-a buşilea, se așează pe gambe şi se ridica în genunchi ca să se întindă după o jucărie.
În curând începe plimbarea prin cameră în picioare ţinându-se de mobila .

Deşi papuceii de bebeluşi sunt foarte simpatici în rafturile magazinelor, nu m-am gândit și nu ma gândesc sa cheltuiesc pe încălţăminte până când bebeluşul nu merge sau petrece mult timp afară. 
Cel mai bine este ca acasă să fie desculţ. 
Umblatul desculţ întăreşte muşchii şi tendoanele. 
De asemenea, e mai uşor de umblat pe podea desculţ. 
Când e frig afară, sunt potrivite şosetele antiderapante.

Înțelegerea limbajului se îmbunătăţeşte şi ea. 
Ma asculta dacă ii spun sa vina la mine, dacă ne alintam, dacă ii explic să ne jucam cu balonul sau mingea. 
Plânge când îi iau un obiect. 
Partea bună este că e uşor de distras şi nu plânge mult.

10 luni 

Se ridica singur în șezut
Se ridica în genunchi 
Se ridica in picioare
Foloseste degetul mare si aratatorul
Manevreaza corect jucariile
Dansează tot mai des 
Își ține intr-o manuta o jucărie si aplecandu-se, apuca cu cealalta mana o jucarie interesanta aflata pe jos.
Recunoaște o jucărie de când era mai mic
Recunoaște o melodie care a mai auzit-o și ii place

Credeam că dinții lui își vor face apariția mai devreme, eram pregătită undeva pe la 6-7 luni. Iar gingia era tot mai inflamata. Erau multe momente de băluțe și mâncărimi 
Așa că, primul dinte a spart abia când Mathi a împlinit 10 luni + 2 zile ( 28 iulie) 
Dar nu a spart singur, ceilalți nu s-au lăsat așteptați. 
Exact cum bănuiam, i-au spart 6 dinți deodată.
 4 sus și 2 jos. 
A fost ok la fiecare, doar la o singura erupție a fost foarte agitat și a plâns mult 😞( tot parcul se uita atunci la noi 🤦🏻‍♀️🙄) 

A început să imite . 
Observ că încearcă sa facă ce facem noi. 
De la pieptănat parul, scărpinat, tras șosete până la vorbitul la/pe telefon. 

Înțelege atunci când noi plecam de acasă și ii facem mereu " pa-pa" din mână. 
Nu a plâns pana acum la plecările noastre de acasă și sper sa mai fie așa și pe viitor.
Încerc atunci când plec sa ii explic că nu stau mult, ca ma întorc imediat, ca am treburi de rezolvat, ca rămâne cu bunica și că vin înapoi.
Pare să înțeleagă 🤔😄

Îmi place ca a început sa se întoarcă spre mine când îl strig, își cunoaște numele, cunoaște și retine din ce în ce mai multe persoane.
Și a început sa asocieze lucrurile.
Dacă spun "pisică" se uita după pisici prin casă.
Dacă ii spun că îl scot în curte, ca mergem la căței, este bucurie mare.
La fel cu mașinile, cu mâncarea, cu plecatul la plimbare.

În continuare ma fascinează faptul ca își alege singur ce biberon vrea, de apa sau de lapte, și dacă e cazul își face singur schimbul între ele.
În plus, dacă îl întreb de apă, mereu spune " da" și vine hotărât spre mine, cu gura larg deschisă pentru biberonul sau canita cu apă 😄😄😄💙

Mathi abia după ce a împlinit 10 luni a dormit și stat pe burtă.
 Până atunci nu a dormit niciodată așa, nu ii plăcea deloc. 
Acum, în fiecare noapte se pune la somn pe burtica 😍

I-a plăcut apa dintotdeauna. La băiță mereu a stat cuminte, a râs, s-a jucat cu dușul și încerca să "prindă" apa. 
Folosea mereu bureței în diferite forme pentru a se juca. 

Acum a descoperit ca ii place sa se bălăceasca mai mult, să stropească și să lovească apa cu palmele. 
Am trecut la alt nivel, asa ca i-am cumpărat un set cu multe jucării pentru apă ☺️



Postări populare de pe acest blog

Jurnal de sarcină | Săptămânile 20-30 | E băiat 👦🏻! ❤️

Săptămâna 20 Bebe are acum 26,7 cm și cântărește 360 de grame.  In aceasta saptamana copilul va inghiti mai mult, o practica utila pentru tubul lui digestiv. Varful uterului este acum la nivelul ombilicului.  Asteapta-te sa castigi aproape 250-500 de grame pe saptamana pana la sfarsitul sarcinii. Numarul de kilograme in plus ar putea fi mai mare sau mai mic in functie de greutatea ta inainte de a ramane insarcinata. Din punctul ăsta de vedere, sunt ok.  Am luat 2 kg în plus.  Sunt la mijlocul drumului.  De acum inainte, bebelusul va creste cu 1 centimetru pe saptamana. Da, e băiat! ❤️  Este așa cum ne-am dorit, este așa cum am simțit dar am ținut tăcere 🤫 ☺️.  Numele? L-am ales greu, am făcut liste peste liste cu favorite.  Am renunțat la câteva, am revenit și tot așa.  Mie-mi plăceau multe, asa ca ma tot răzgândeam.  Dar într-un final, am ales numele potrivit și perfect ❤️ am simțit ...

M-ai vrut, m-ai avut, m-ai pierdut!

M-ai avut, dar m-ai pierdut  Iți garantez că niciodată nu mă vei mai pierde... Pentru că nu poți pierde ceva ce nu mai ai ! Nu ai pierdut când te-am sunat și nu ai răspuns, nu ai pierdut când nu erai lângă mine și aveam nevoie de tine, nu ai pierdut când mă lăsai să găsesc singură răspunsuri la miile de întrebări pe care le aveam, nu ai pierdut atunci când lipsei de lângă mine în cele mai importante momente. Nu ai pierdut când mi-ai ignorat dorințele, nu ai pierdut când m-ai făcut să mă simt singură.. Ai pierdut încet, dar sigur. Ai pierdut de fiecare dată  când  ai devenit indiferent, rece, când nu te implicai, când ai devenit un străin, când ai devenit un oarecare. Ai pierdut când ai dezamăgit, când ai făcut promisiuni de care știai și tu ca nu te poți ține. Ai pierdut persoana care ți-a fost alături când îți era extrem de greu, ai pierdut persoana care ți-a iertat atâtea greșeli. Ai pierdut sinceritatea, frumusețea, pasiunea. A...

Tata,azi iti spun sa te odihnesti in pace, in loc sa-ti spun la multi ani ...

Azi era ziua lui,ziua ursului,ziua uriasului... A trecut mult timp de cand nu am mai scris aici pentru tine TATA...  Azi trebuia sa fii aici cu mine , sa radem , sa povestim , sa fumam o tigara amandoi  .  Azi in schimb sunt doar eu , singura , cu o tigara , cu multe amintiri , cu lacrimi in ochi si cu durere in suflet .  Azi ma doare sufletul mai mult ca niciodata , tata , si asta pentru ca nu esti , nu esti aici cu mine , si mi-e dor tata , mi-e atat de dor de tine si nu am cum sa inteleg de ce ai plecat , indiferent de boala , de varsta , de orice , nu ma intereseaza , nu vreau sa inteleg , nu vreau sa admit ca asa e mersul vietii , nu vreau sa cred ca viata asta e atata chin , atata Iad , atata ura , nu vreau !  Nu vreau sa inteleg pentru ca tu erai taticul meu si eu fata ta , nu vreau sa inteleg de ce pleaca oamenii buni si cei rai raman pe pamant . In ultimul timp,cel mai mult imi vin in minte mainile lui ,mainile muncite ...anumit...